Sadova, loc de relaxare
Sadova este o destinație ideală de vacanță, care te surprinde pe tot parcursul anului. Iarna, peisajul înzăpezit te face să te relaxezi doar prinvindu-l, iar primăvara, vara și toamna sunt anotimpuri celebrate în culori vii, fiecare având farmecul lui.
Poți opta pentru o drumeție sau o tură de mountainbiking, un picnic pe malul râului, sau o plimbare prin frumosul sat, cu case bătrânești și ulițe care îți vor trezi amintiri din copilărie.
Ulmii seculari
Pârâul Morii
Martori ai unor vremuri tulburi, dar și străjeri de secole ai acestor locuri, ulmii de pe Pârâul Morii iși așteaptă falnici, an de an, vizitatorii.
Traseu Via Transilvanica
Odată ajuns în Sadova, vei afla că ai multe locuri de descoperit. Vei întâlni peisaje splendide, cărări șerpuite de munte cu aer proaspăt, văi cu ape curgătoare și păduri parfumate.
Via Transilvanica este un traseu care străbate întreaga Românie, cu o porțiune de 10 km pe teritoriul Sadovei, o experiență care, cu siguranță, se regăsește pe lista ta de dorințe.
Lacul Iezer
Una dintre cele mai populare destinații turistice din zona, este peisajul învăluit în mister al lacului Iezer. Aflat la aproximativ 6 km, în inima munților, frumusețea lui este incontestabilă, indiferent de sezon. Poți face o plimbare pe lac cu hidrobicicleta sau caiacul, ori poți opta pentru un picnic pe malul lacului, admirând rațele sălbatice și verdele proaspăt al pădurii.
Munții Rarău – Giumalău
Masivul Rarău este o destinație la îndemâna oricui, pe DJ 175B Transrarău
-fie dinspre Vatra Dornei (Valea Bistriței) – din dreptul localității Chiril
-fie dinspre Câmpulung Moldovenesc – din dreptul localității Pojorâta
Drumul pitoresc de munte urcă în serpentine până aproape de Hotelul Alpin Rarău. De aici pornesc traseele spre Pietrele Doamnei, Piatra Șoimului și Vârful Rarău (1651 m).
Muzeul Arta Lemnului
Câmpulung Moldovenesc
Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc păstrează singura colecție etnografică din România dedicată exclusiv obiectelor din lemn. Fondat în 1936, creează legături între trecut și prezent, fiind un muzeu al publicului, un centru pentru studiul și păstrarea patrimoniului.
Muzeul etnografic Ioan Grămadă
Capu Satului
Muzeul Etnografic Ioan Grămadă din Câmpulung Moldovenesc a fost inaugurat oficial și integrat în circuitul turistic în aprilie 1999. Muzeul prezintă o colecție etnografică de peste 10000 de exponate, adunate de etnograful Ioan Grămadă și soția sa Dina, cu pasiune și dăruire în decursul a peste 40 de ani.
Muzeul Oului
Vama
Muzeul Oului din Vama este cel mai mare muzeu de acest gen din România, unic prin modul de organizare şi valoarea exponatelor. Întins pe o suprafață de 800 mp, muzeul reuneşte peste 11.000 de ouă, atât din Bucovina, cât şi ouă de pe toate meridianele lumii.
Colecţia aparţine prof. Letiţia Orşivschi, artist român recunoscut la nivel naţional şi internaţional, reprezentantă a României la saloane şi expoziţii internaţionale.
Partie de ski in apropiere
Dacă te afli la noi în plin sezon de schi și ești un entuziast al sporturilor de iarnă, te poți aventura pe pârtia Rarău Ski Resort, aflată la 12 km, sau poți opta pentru pârtiile din Mestecăniș, Vatra Dornei, Carlibaba sau Gura Humorului.
Complex Ariniș
Gura Humorului
Parcul Ariniş îți pune la dispoziție piscine și bazine de înot pentru adulți sau copii, patinoare, săli și terenuri de sport, pentru activități recreaționale și distractive cu prietenii sau familia. Indiferent de sezon, acest complex îți oferă posibilitatea să te bucuri de timpul petrecut în Bucovina.
Mocănița Huțulca
Moldovița
O incursiune în trecut, prin satele cu case pitorești, înșirate de-a lungul râului Moldovița, plimbarea cu mocănița este o experiență pe care merită să o încerci.
Herghelia Lucina
Moldova-Sulița
Rasa Huțulă a fost întemeiată pe teritoriul României, în timpul ocupației austriece. Este una dintre cele mai performante rase de cai, adaptată condițiilor din regiunile montane: armată (vânători de munte) sau transport în zone greu accesibile. Herghelia Lucina, din Moldova Sulița, este locul în care poți admira caii din rasele Huțul și Cal de Bucovina.
Tiroliana “La Palma”
Adrenalină și distracție în Sucevița, Pasul Palma, cu 100 de kilometri pe oră la 100 de metri înălțime pe o lungime de 1 kilometru cu Mega Tiroliana “La Palma”.
Testează-ți limitele și simte adrenalina pe cea mai lungă tiroliană din România și Europa Centrală, între Sucevița și Ciumarna.
Hard Enduro Bucovina
Dacă ajungi în Sadova spre sfârșitul lunii august și ești pasionat de sporturi extreme și competiții de acest gen, ai șansa să iei parte la prologul Hard Enduro Bucovina, în mijlocul peisajului superb al lacului Iezer.
Câmpulung Filmfest
Tot în luna august, la Câmpulung Moldovenesc, cinefilii pot viziona proiecții de filme în aer liber, pe pârtia Istrati din oraș sau în alte locații inedite, în cadrul unui festival de film care însuflețește orașul și aduna anual mii de participanți.
Competiții de alergare montană
Aerul proaspăt și peisajele montane fascinante inspiră iubitorii de activități sportive și dă tonul tot mai multor competiții de alergare montană, în fiecare an. Harta Bucovinei este marcată de numeroase curse de acest gen, printre care se numără: Ultrabug- Fundu Moldovei, Bucovina Ultra Rocks, Hit The Egg – Vatra Dornei sau Moldovița Colț de Rai.















